La volan, copiii în spate, colinde la radio.
Carina (5 ani şi jumătate): Ştiu ce înseamnă „Gloria in excelsis Deo”, glorie lui Dumnezeu în înălţime!
Eu: Bravo, ai ţinut bine minte!
— Delly (adica Daddy), ce-nseamnă glorie?
— (Pauză lungă de gândire… n-am avut destulă bătaie de cap la lucru?) Mai ştii cum s-a terminat primul film din Războiul stelelor?
— Cum? (Lui ăla micu, Casian, i s-au aprins toate beculeţele. E nedespărţit de sabia lui Vader, primită cadou nu demult)
— Atunci când Luke şi Han Solo au urcat pe scenă împreună cu robotul galben, cu R2 şi cu Chewy şi prinţesa Leia le-a dat medalie. Cine se uita la ei?
— Soldaţii buni!!!
— Asa-i, erau mulţi, mulţi de tot şi toţi stăteau în picioare să-i vadă cum primesc premiu, adică medalia. Ei dădeau aşa glorie lui Luke şi Han Solo pentru că au fost eroi şi i-au scăpat pe toţi de planeta morţii a lui Vader.

Casian (3 jumate): Delly, ce-i aia eroi?
— (Aşa-mi trebuie daca m-am aventurat în teologie contextualizată) Casian, eroi înseamnă nişte nenea foarte curajoşi, ca şi Luke.
— Şi ca şi Vader??
— Nu, Vader era foarte puternic, însă era rău.
— Dar la sfârşit s-a facut cuminte şi l-a aruncat pe nenea urât în tunel… (o scenă din al doilea episod)
— Da, Vader s-a facut bun după ce a vorbit cu Luke şi când a murit s-a dus pe altă planetă să fie împreună cu Yoda si Obi van Kenobi. Dar stăpânul lui Vader unde a ajuns?
— În lacul de foc! (varianta asta le-am spus-o eu mai demult) L-a aruncat Vader din rachetă!
— Exact, vezi, cine nu se face cuminte ajunge în iad. Noi la Craciun cântăm glorie lui Dumnezeu pentru că s-a născut Domnul Isus şi a fost erou.

Carina: Cum a fost erou?
— S-a bătut cu Diavolul şi l-a aruncat din rachetă drept în lacul de foc 🙂
(În spate, tăcere generală. Sper că nu i-am băgat de tot în ceaţă)