Uncategorized


La volan, copiii în spate, colinde la radio.
Carina (5 ani şi jumătate): Ştiu ce înseamnă „Gloria in excelsis Deo”, glorie lui Dumnezeu în înălţime!
Eu: Bravo, ai ţinut bine minte!
— Delly (adica Daddy), ce-nseamnă glorie?
— (Pauză lungă de gândire… n-am avut destulă bătaie de cap la lucru?) Mai ştii cum s-a terminat primul film din Războiul stelelor?
— Cum? (Lui ăla micu, Casian, i s-au aprins toate beculeţele. E nedespărţit de sabia lui Vader, primită cadou nu demult)
— Atunci când Luke şi Han Solo au urcat pe scenă împreună cu robotul galben, cu R2 şi cu Chewy şi prinţesa Leia le-a dat medalie. Cine se uita la ei?
— Soldaţii buni!!!
— Asa-i, erau mulţi, mulţi de tot şi toţi stăteau în picioare să-i vadă cum primesc premiu, adică medalia. Ei dădeau aşa glorie lui Luke şi Han Solo pentru că au fost eroi şi i-au scăpat pe toţi de planeta morţii a lui Vader.

Casian (3 jumate): Delly, ce-i aia eroi?
— (Aşa-mi trebuie daca m-am aventurat în teologie contextualizată) Casian, eroi înseamnă nişte nenea foarte curajoşi, ca şi Luke.
— Şi ca şi Vader??
— Nu, Vader era foarte puternic, însă era rău.
— Dar la sfârşit s-a facut cuminte şi l-a aruncat pe nenea urât în tunel… (o scenă din al doilea episod)
— Da, Vader s-a facut bun după ce a vorbit cu Luke şi când a murit s-a dus pe altă planetă să fie împreună cu Yoda si Obi van Kenobi. Dar stăpânul lui Vader unde a ajuns?
— În lacul de foc! (varianta asta le-am spus-o eu mai demult) L-a aruncat Vader din rachetă!
— Exact, vezi, cine nu se face cuminte ajunge în iad. Noi la Craciun cântăm glorie lui Dumnezeu pentru că s-a născut Domnul Isus şi a fost erou.

Carina: Cum a fost erou?
— S-a bătut cu Diavolul şi l-a aruncat din rachetă drept în lacul de foc 🙂
(În spate, tăcere generală. Sper că nu i-am băgat de tot în ceaţă)

Anunțuri

“And the presence of Israel’s God would be the presence of Jesus himself, coming to Jerusalem as the embodiment of Israel’s returning God, the fulfillment of Isaiah 40 and 52. This, Jesus believed, is what it would look like when Israel’s God came back to Zion. It would not be the three men visiting Abraham, not the burning bush, not the pillar of cloud and fire, not Isaiah’s smoky, seraphim-surrounded vision, not Ezekiel’s whirling wheels, but a young man on a donkey, in tears, announcing God’s judgement on the city and Temple that stood on the cosmic fault lines, establishing his own still incomprehending followers as its surprising replacement, and then going off to take upon himself the full weight of evil, the concentrated calamity of the cosmos, so that its force would be annulled and the new world would be born.”

N.T. Wright, Simply Jesus (New York: HarperOne, 2011) p.175-6

“Geoană nu ar fi fost şi nu este un al doilea Obama, ci un promotor al liniştii si păcii (în marea tradiţie Ceauşisto-Sovietico-Comunistă), cel care ar fi avut cele mai bune şanse să repopuleze parcul Cotroceniului cu specia aproape dispărută a cucuvelelor.”

Sursa: Adrian Nicolae

Cu acest articol de excepţie, “logofătul” Adrian Nicolae se lansează în apele, de multe ori tulburi, ale blogosferei româneşti.

Câteva observaţii legate de conţinutul articolului.

(1) Dacă bunul meu prieten şi-a “luat inima in dinţi” să scrie articolul de mai sus, trebuie să mărturisesc că şi eu am făcut-o, ca să-l recomand.

Mai întâi, pentru că ezit să transform acest blog într-un spaţiu de opinie politică, un domeniu unde nu mă simt prea acasă. Apoi, nu aş vrea să îmi alung prietenii, care şi aşa nu-s mulţi, ci să adaug la numărul lor, indiferent de preferinţa pentru Obama, Bush sau Sarah Palin.

(2) Totuşi, am considerat utilă lectura articolului deoarece:

– Credinţa nu este şi nu trebuie să fie ruptă de viaţa politică. Manifestată din belşug în rândul evanghelicilor, compartimentalizarea vieţii – două etaje ale trăirii, unul lumesc, celălalt sacru – e o denaturare şi o fugă de realitate.

– Trebuie să învăţăm să ascultăm opinia celuilalt până la capăt, nu să o respingem una-două sau, mai rău, să sărim la beregată. Acesta e un exercitiu de etică creştină, o apropiere de “aproapele” nostru.

– O comunitate (grup de prieteni, biserică, etc) în care toţi sunt exact de aceeaşi părere este o utopie megalomană (atenţie, dragi evanghelici anti-Obama, anti-Bush sau anti …) Ades trâmbiţata unitate în diversitate rămâne pentru mulţi, din păcate, doar un slogan frumos. Ca şi creştini ar fi bine să arătăm generozitate şi har faţă de alţii, făcând distincţie între convingerile pentru care suntem gata să murim, acelea pentru care ne dăm o mână sau un picior şi altele pentru care nu se merită sa dai nici măcar o unghie.

Vă doresc în continuare o lectură sprâncenată iar domnului Nicolae mult spor la blogo(slo)vit!

Update: Articolul a fost recent publicat în ediţia online a Revistei 22.

Odiseea noastră

Ce ar putea avea în comun un blog de apologetică creştină cu calul troian, ciclopii sau cântecul ademenitor al sirenelor din străvechea Odisee? Şi ce împărtăşim noi, călători şi căutători de secol 21, cu Ulise – eroul neînfricat al epopeelor homerice?

Poate nimic altceva decât odiseea însăşi, Odiseea noastră a fiecăruia, din Troia înapoi spre casă, spre Itaca. O călătorie lungă şi plină de aventură, presărată cu tot felul de întâmplări neprevăzute, cu căderi şi victorii, cu lacrimi şi bucurii, cu capcane şi izbândă.

Iar în mijlocul acestor talazuri se nasc întrebările – aspiraţii după sens si semnificaţie, căutări după lumina Farului care să ne scape din întunericul existenţial şi să ne lumineze calea.

Rostul

Acest pseudo-jurnal îşi propune, stimate cititor, să pună întrebări şi să caute răspunsuri, fără a avea pretenţia absurdă a unei perspective infailibile. Este scris dintr-un punct de vedere creştin asupra vieţii şi se adresează deopotrivă credincioşilor şi celor sceptici.

Etica

Autorul, credincios de tradiţie baptistă, va încerca să se ţină de(o)parte de subiecte care despart pe creştini în felul lor de înţelegere a dogmei şi a modului de închinare şi să sublinieze acele elemente de crez care constituie un fel de coloană vertebrală a învăţăturii – ceea ce scriitorul englez C. S. Lewis numea “mere Christianity”.

Subiecte teologice la modă, dar controversate, precum arminianism vs. calvinism, premilenism vs. amilenism, inspiraţie verbală vs. inspiraţie generală sau creaţie în şase zile vs. creaţie de-a lungul erelor geologice vor fi lăsate spre dezbatere celor competenţi în domeniu.

Aceasta nu înseamnă că autorul nu are o poziţie bine definită în ceea ce crede, ci doar că vede mai de folos o discuţie bazată pe fundamentele credinţei, împărtăşite de majoritatea cultelor creştine. Considerăm că aceasta este poziţia potrivită din care ar trebui susţinută o eventuală apărare a credinţei.

În mod similar relaţiei dintre creştini, credem că respectul şi dorinţa de a înţelege poziţia celuilalt trebuie să conducă şi discuţia împreună cu cei care nu mărturisesc un crez creştin – fie ei atei, sceptici sau de o altă religie. Să nu uităm că avem atât de multe lucruri în comun, dacă nu doar simplul fapt că suntem fiinţe umane supuse aceloraşi frământări şi întrebări.

Sperăm că cititorul nu va fi descurajat de pornirea împăciuitor-ecumenică a autorului, care va da din când în când ocazia – ca şi antidot – la schimburi amicale de focuri.

Cărţile

Ne propunem ca începând cu luna MARTIE 2009 să parcurgem câteva cărţi pe care să le prezentăm sub forma unor note de lectură.

Comentariile sunt binevenite iar moderatorul se va strădui să participe la discuţie atunci când este nevoie, în limita timpului permis de alte obligaţii cotidiene.

Cărţile alese reflectă preocupările autorului şi au fost selectate după câteva criterii:

  • introduceri sau cărţi de referinţă în apologetică creştină şi domenii conexe (filosofia religiei, originile creştinismului, teologie istorică)
  • dificultate redusă/medie
  • stil simplu şi clar
  • publicaţii relativ recente care nu sunt (încă) accesibile cititorului de limbă romană

Categorii

Călăuza

Ca şi gând călăuzitor pentru călătoria care ne stă înainte am ales câteva rânduri din rugăciunea de dimineaţă a părintelui Arsenie Boca:

Doamne Isuse Cristoase,
ajută-mă ca astăzi toată ziua
să mă lepăd de mine însumi,
că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac
şi astfel, ţinând la mine, să te pierd pe tine.

Doamne ajută!


Şi acum, o întrebare pentru cititori: Voi cu care carte aţi începe?