Odiseea noastră
Ce ar putea avea în comun un blog de apologetică despre credinţa creştină cu calul troian, ciclopii sau cântecul ademenitor al sirenelor din străvechea Odisee? Şi ce împărtăşim noi, călători şi căutători de secol 21, cu Ulise – eroul neînfricat al epopeelor homerice?
Poate nimic altceva decât odiseea însăşi, Odiseea noastră a fiecăruia, din Troia înapoi spre casă, spre Itaca. O călătorie lungă şi plină de aventură, presărată cu tot felul de întâmplări neprevăzute, cu căderi şi victorii, cu lacrimi şi bucurii, cu capcane şi izbândă.
Iar în mijlocul acestor talazuri se nasc întrebările – aspiraţii după sens si semnificaţie, căutări după lumina Farului care să ne scape din întunericul existenţial şi să ne lumineze calea.
Rostul
Acest pseudo-jurnal îşi propune, stimate cititor, să pună întrebări şi să caute răspunsuri, fără a avea pretenţia absurdă a unei perspective infailibile. Este scris dintr-un punct de vedere creştin asupra vieţii şi se adresează deopotrivă credincioşilor şi celor sceptici.
Etica
Autorul, credincios de tradiţie baptistă, va încerca să se ţină de(o)parte de subiecte care despart pe creştini în felul lor de înţelegere a dogmei şi a modului de închinare şi să sublinieze acele elemente de crez care constituie un fel de coloană vertebrală a învăţăturii – ceea ce scriitorul englez C. S. Lewis numea “mere Christianity”.
Subiecte teologice la modă, dar controversate, precum arminianism vs. calvinism, premilenism vs. amilenism, inspiraţie verbală vs. inspiraţie generală sau creaţie în şase zile vs. creaţie de-a lungul erelor geologice vor fi lăsate spre dezbatere celor competenţi în domeniu.
Aceasta nu înseamnă că autorul nu are o poziţie bine definită în ceea ce crede, ci doar că vede mai de folos o discuţie bazată pe fundamentele credinţei, împărtăşite de majoritatea cultelor creştine. Considerăm că aceasta este poziţia potrivită din care ar trebui susţinută o eventuală apărare a credinţei.
În mod similar relaţiei dintre creştini, credem că respectul şi dorinţa de a înţelege poziţia celuilalt trebuie să conducă şi discuţia împreună cu cei care nu mărturisesc un crez creştin – fie ei atei, sceptici sau de o altă religie. Să nu uităm că avem atât de multe lucruri în comun, dacă nu doar simplul fapt că suntem fiinţe umane supuse aceloraşi frământări şi întrebări.
Sperăm că cititorul nu va fi descurajat de pornirea împăciuitor-ecumenică a autorului, care va da din când în când ocazia – ca şi antidot – la schimburi amicale de focuri.
Cărţile
Ne propunem ca începând cu luna MARTIE 2009 să parcurgem câteva cărţi pe care să le prezentăm sub forma unor note de lectură.
Comentariile sunt binevenite iar moderatorul se va strădui să participe la discuţie atunci când este nevoie, în limita timpului permis de alte obligaţii cotidiene.
Cărţile alese reflectă preocupările autorului şi au fost selectate după câteva criterii:
- introduceri sau cărţi de referinţă în
apologeticăgândire creştină şi domenii conexe (filosofia religiei, originile creştinismului, teologie istorică) - dificultate redusă/medie
- stil simplu şi clar
- publicaţii relativ recente care nu sunt (încă) accesibile cititorului de limbă română
Categorii
- Apologetică
- Biblia şi istorie
- Filosofie şi credinţă
- Gândire creştină
- Isus din Nazaret
- Ştiinţă şi religie
Călăuza
Ca şi gând călăuzitor pentru călătoria care ne stă înainte am ales câteva rânduri din rugăciunea de dimineaţă a părintelui Arsenie Boca:
Doamne Isuse Cristoase,
ajută-mă ca astăzi toată ziua
să mă lepăd de mine însumi,
că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac
şi astfel, ţinând la mine, să te pierd pe tine.
Doamne ajută!