La sfârşit de an şi în preajma sărbătorii Naşterii Mântuitorului, filozoful şi eseistul Andrei Pleşu ne reaminteşte că drumul căutării de sine trece, cu necesitate, prin Celălalt, aproapele nostru.

Două ţeluri diferite, două perspective divergente caracterizează iubitorul de înţelepciune în Antichitatea greco-romană, pe de o parte, şi pe cel din lumea modernă.

Pentru cei din antichitate filozofia era un drum spre aflarea şi modelarea de sine.

Nu pura instrucţie […] era sensul căutării filozofice, ci desăvîrşirea interioară, identificarea unei soluţii de viaţă care să-ţi garanteze libertatea, echilibrul lăuntric, împlinirea existenţială, virtutea.

Astăzi „specialistul” se distinge mai degrabă prin uitare (nu în sens altruist) de sine.

[C]onstruieşte ample pagode terminologice, sisteme atotcuprinzătoare, cu atît mai valabile cu cît el e mai absent, ca persoană vie, din „tehnicitatea” lor.

„Specialistul” de azi slujeşte, infailibil, zeul aspru şi glacial al competenţei.

Am pierdut ceva esenţial, e drept. Însă nu numai modernitatea, ci şi filozofia antichităţii – prin grija excesivă pentru „sculptarea” sinelui – a dus, de la o vreme, la uitarea Celuilalt.

Preocuparea de sine riscă să instaureze, de jur împrejurul persoanei, un tot mai apăsător spaţiu al singurătăţii. Sinele evacuează lumea. O pune între paranteze.

A fost nevoie însă …

Bang – bate ceasul vremii. Fără venirea lui Isus, drumul căutării de sine s-ar risipi în pustiul construirii propriei statui.

A fost nevoie de „revoluţia” neotestamentară pentru ca imperativul „cunoaşterii de sine” şi al „sculptării de sine” să fie întregit cu acela al „iubirii aproapelui”.

Naşterea lui Iisus e o şansă nesperată, exemplară, restauratoare, dată Celuilalt. [Ea spune] că e musai […] să te laşi sculptat şi de ceilalti, să îngădui şi celorlalţi să-şi lase în tine urma lor.

*

Este unul dintre cele mai bune articole ale d-lui Pleşu pe care le-am citit în anul acesta. Răscolitor, profund, concret.

Ca urmaş al lui Cristos, cât din drumul meu a trecut prin ograda aproapelui?

La final de an, câţi semeni şi-au lăsat în mine urma daltei lor?