Studii biblice


Voi încerca să reînnod un fir… lăsat în aer cam de multă vreme şi să continui prezentarea cărţii Mesia de N.T. Wright.

După ce explică în capitolul întâi de ce întrebările Iluminismului cu privire la persoana istorică a lui Isus au fost justificate, însă greşit formulate, autorul porneşte la drum dezvăluind linie cu line, tuşă cu tuşă, portretul Mântuitorului, creionat în atelierul–şi cu uneltele–istoricului. Îndeletnicirea aceasta nu e ruptă de teologie, cum ar crede urmaşii moderni ai lui Reimarus, şi nici fără de folos pentru ucenicia creştină. Dimpotrivă, Wright se străduieşte să aducă împreună domenii care, în gândirea secolelor 18 si 19, erau concepute ca fiind radical diferite: faptele şi valoarea lor, istoria şi credinţa, politica şi religia.

Isus este prezentat ca asumându-şi rolul unui profet escatologic şi nu doar atât, ci întruchipând mijlocul prin care Yahve, Dumnezeul creaţiei şi al legămantului, îşi reconstituie poporul şi devine într-adevăr Împărat. Nu vine cu un mesaj “din altă lume”, general valabil (engl. timeless truth), desprins de specificul trăirii şi aşteptărilor evreilor din primul secol, ci împărtăşeşte, în mare măsură, tiparul lor de gândire (engl. worldview, termen folosit de Wright cu un înţeles specific).

Wright descrie orizontul de aşteptări al evreilor din perioada celui de-al 2-lea templu prin trei teme regăsite atât în scrierile Vechiului Testament (Isaia 52:7-12) cât şi în comentariile şi literatura religioasă a vremii: sfârşitul exilului, biruinţa asupra răului şi întoarcerea lui Yahve în Sion.

Isus preia aceste idei-speranţe şi le reinterpretează surprinzător, chiar subversiv, aducându-le în fiinţă prin acţiunile şi cuvintele sale.

(1) Exilul spiritual al poporului s-a sfârşit, mult aşteptata “Împărăţie a lui Dumnezeu” e pe punctul să intre în vigoare, însă nu prin sabie şi prin înălţarea întregului popor peste capetele vrăşmaşilor, ci în chip tainic, treptat şi numai pentru rămăşiţa care se va pocăi si va crede în Isus. Pe ceilalţi îi aşteaptă judecata lui Dumnezeu, adusă de săbiile Romei şi de căderea zidurilor Ierusalimului peste ei.

(2) Răul este înfrânt – nu soldaţii romani percepuţi ca duşmani, ci însăşi rădăcina răului, Satan, care l-a corupt pe Israel să respingă xenofob pe străin şi să-şi asuprească semenul. Isus este aşteptatul Mesia, aclamat ca rege pe un măgăruş, cel care va reprezenta poporul şi va lupta pentru el, însă victoria va veni nu prin săbii ca a lui Petru, ci prin suferinţa şi moartea Regelui.

(3) Yahve se întoarce în Sion, dar nu ca în trecut prin coborârea slavei (Shekina) în Templu, ci prin prezenţa divină în noul templu format din Isus şi urmaşii săi. Cel ce se “întoarce” acum în Ierusalim e tânărul profet din Nazaret, cu ochii în lacrimi pentru soarta cetăţii, nimeni altul decât însuşi Yahve care îşi cercetează poporul.

Anunțuri

N.T. Wright - Paul and the Faithfulness of God

Aş dori să atrag atenţia asupra noului volum al teologului britanic N.T. Wright, Paul and the Faithfulness of God, considerat (nu doar de admiratori) drept cel mai important eveniment editorial al anului în domeniul studiilor biblice ale Noului Testament.

Cartea va apare în luna noiembrie, însă editura a pus deja la dispoziţia cititorului prefaţa şi capitolul 1. AICI şi AICI

Volumul ocupă locul al patrulea în seria publicată sub emblema Christian Origins and the Question of God (şase volume planificate), pe parcursul căreia autorul intenţionează să răspundă întrebărilor generate de apariţia creştinismului pe scena istoriei.

Trebuie precizat că în volumele anterioare Wright aplică cu deosebită consecvenţă o metodologie de studiu istoric–în mare parte originală–definită cu meticulozitate în primul volum, New Testament and the People of God (1992). Este de aşteptat ca şi în studiul despre apostolul Pavel să întâlnim aceeaşi constanţă caracteristică autorului.

Va dezvălui această lucrare o perspectivă “proaspătă” (expresie dragă lui Wright) asupra Apostolului Neamurilor? Va revela oare o schimbare de poziţie faţă de Noua Perspectivă, mai ales după discuţiile din ultimii ani, de exemplu la conferinţa de la Wheaton 2010?  Şi mai ales, ce contribuţie aduce faţă de ceea ce s-a scris deja (enorm) în domeniul academic despre gândirea şi teologia lui Pavel?

O parte din răspunsuri le veţi găsi în prefaţa şi capitolul disponibile online pe care le recomand cu entuziasm nu doar specialistului, ci şi cititorului de rând.