(titlul: după Maleahi 1:2-3)
Nu intenţionam să scriu pe subiectul Iosif Ţon – străjerii pentru simplul motiv că m-a speriat ritmul nebunesc şi, mai ales, traiectoria discuţiilor. Aceasta pe lângă faptul că în ultimele luni am găsit tot mai puţin timp pentru citit şi scris.
Zilele trecute însă, am primit de la un prieten ultimul număr din Christianity Today având ca editorial articolul lui Scot McKnight despre diferenţa între teologia Apostolului Pavel şi învăţătura Domnului Isus aşa cum este prezentată în evanghelii. Iar după câteva zile, peste ce dau? O nouă scrisoare a fratelui Ţon în care citează abundent din articolul lui McKnight, ca o explicaţie la şiftul teologic pe care l-a experimentat în ultimul timp. Am rămas cu gura căscată, vorba ceea.
Pe Scot l-am auzit vorbind în toamna trecută la Willow Creek Community Church din Epistola lui Iacov. Este un biblist recunoscut în studiul evangheliilor şi al Noul Testament în general, articulat în argumentare, atent la detalii şi dispus să atace întrebări incomode despre credinţă. Deschiderea către cultura postmodernă /mişcarea emergentă şi talentul mânuirii condeiului i-au adus faima în rândul tinerilor (şi nu numai), jurnalul său online – “Jesus Creed” – fiind unul dintre cele mai frecventate bloguri evanghelice de limbă engleză.
În articolul din CT, McKnight porneşte de la observaţia că în majoritatea bisericilor evanghelice “vestea bună” este definită în categorii pauline, de regulă îndreptăţirea prin credinţă, în timp ce mesajul lui Isus despre sosirea şi condiţiile intrării în Împărăţia lui Dumnezeu este fie neglijat fie reinterpretat prin prisma teologiei lui Pavel. Scot menţionează şi cazul opus, din propria-i experienţă când, descoperind farmecul evangheliilor în perioada studiilor, a ajuns să-l citeasca pe Pavel prin ochelarii mesajului lui Isus despre Împărăţie.
Problema unităţii şi diversităţii Noului Testament sau, în particular, a diferenţei dintre mesajul lui Isus şi cel al lui Pavel este binecunoscută în lumea academică a studiilor biblice, nefiind deloc una simplă. Teologia liberală germană începând cu F.C. Baur, iar apoi Harnack, Wrede, Bultmann, Bauer a subliniat discontinuitatea mesajului teologic în detrimentul unităţii. Diferite explicaţii au fost date în sprijinul acestei poziţii, una dintre cele mai extreme fiind că Pavel a schimbat mesajul lui Isus sub influenţa filosofiei grecesti şi a religiilor de mistere, erijându-se în fondator de facto al credinţei creştine. Cu toate că majoritatea ideilor lui Baur a fost contestată mai târziu, scepticismul în ce priveşte unitatea Noului Testament se regăseşte şi astăzi din plin în lumea teologică.
La celălalt pol se situează o teologie biblică conservatoare în care unitatea mesajului biblic este dedusă de sus în jos, pe baza unei anumite înţelegeri a inspiraţiei divine. Întreg canonul Noului Testament este inspirat de Dumnezeu, deci nu pot exista diferenţe reale (în sensul de contradicţii) între conţinutul diferitelor scrieri iar mesajul teologic trebuie să fie unitar. Asa-numitele “diferenţe” dintre gândirea lui Isus şi cea a lui Pavel sunt superficiale, la nivel lingvistic, datorate mai ales schimbării de context istoric şi cultural. Tendinţa în această abordare este de a armoniza diferenţele sau chiar a spune că ele nu există.
Cum este percepută problema unităţii astăzi, în lumea evanghelică? În mod dramatic, spune McKnight. “Evangelicalism is facing a crisis about the relationship of Jesus to Paul, and many today are choosing sides”. Soluţia pe care o propune este o centrare a evangheliei nu pe “îndreptăţire” si nici pe “împărăţie”, ci pe cristologie, aşa cum este cuprinsă de Pavel in 1 Corinteni capitolul 15: O declaraţie despre Isus Cristos – cine este El şi ce a făcut pentru noi.
Evanghelia este “the saving story of Jesus that completes Israel’s story”. Observaţi aici concepte şi expresii împrumutate din critica narativă: naraţiuni/povestiri (stories) care se completează una pe cealaltă. Limbajul lui McKnight se aseamană cu cel în care N.T. Wright descrie persoana şi lucrarea lui Isus din Nazaret, “cel istoric”.
În consecinţa, este inutil să întrebăm de ce Pavel nu se referă la Împărăţie în teologia sa. Pavel l-a predicat pe Cristos explicând persoana şi lucrarea Sa, folosind şi dezvoltând apoi concepte precum îndreptăţire, răscumpărare, înnoire.
În mod similar, nu are sens să întrebăm de ce mesajul lui Isus din evanghelii nu se referă explicit la îndreptăţirea prin credinţă. “Jesus preached himself as the completion of Israel’s story”. McKnight face aluzie aici nu doar la predicarea prin cuvinte, ci şi la praxisul, acţiunile simbolice ale Domnului. Citind evangheliile suntem conduşi în mod constant spre întrebarea: Cine ziceţi voi că sunt Eu?
Ei bine, Iosif Ţon spune că nu este de acord cu această soluţie, ci doar cu descrierea problemei aşa cum este prezentată de Scot McKnight. Care este soluţia fratelui Ţon? Ni se promite că o să aflăm în episoadele următoare din seria dezvăluirilor…
O colapsare în teoria lui Baur & Co? Probabil că nu.
O abordare folosind elemente de teologie narativă? Ar fi surprinzător, dar nu cred.
O armonizare bazată pe etica Impărăţiei (bunătate, etc)? Posibil.
(după Maleahi 1:2-3)
Nu intenţionam să scriu pe subiectul Iosif Ţon – străjerii pentru simplul motiv că m-a speriat ritmul nebunesc şi, mai ales, traiectoria discuţiilor. Aceasta pe lângă faptul că în ultimele luni am găsit tot mai puţin timp pentru citit şi scris.
Zilele trecute însă, am primit de la un prieten ultimul număr din Christianity Today având ca editorial articolul lui Scot McKnight despre diferenţa între teologia Apostolului Pavel şi învăţătura Domnului Isus aşa cum este prezentată în evanghelii. Iar după câteva zile, peste ce dau? O nouă scrisoare a fratelui Ţon în care citează abundent din articolul lui McKnight, ca o explicaţie la şiftul teologic pe care l-a experimentat în ultimul timp. Am rămas cu gura căscată, vorba ceea.
Pe Scot l-am auzit vorbind în toamna trecută la Willow Creek Community Church din Epistola lui Iacov. Este un biblist recunoscut în studiul evangheliilor şi al Noul Testament în general, articulat în argumentare, atent la detalii şi dispus să atace întrebări incomode despre credinţă. Deschiderea către cultura postmodernă /mişcarea emergentă şi talentul mânuirii condeiului i-au adus faima în rândul tinerilor (şi nu numai), jurnalul său online – “Jesus Creed” – fiind unul dintre cele mai frecventate bloguri evanghelice de limbă engleză.
În articolul din CT, McKnight porneşte de la observaţia că în majoritatea bisericilor evanghelice “vestea bună” este definită în categorii pauline, de regulă îndreptăţirea prin credinţă, în timp ce mesajul lui Isus despre sosirea şi condiţiile intrării în Împărăţia lui Dumnezeu este fie neglijat fie reinterpretat prin prisma teologiei lui Pavel. Scot menţionează şi cazul opus, din propria-i experienţă când, descoperind farmecul evangheliilor în perioada studiilor, a ajuns să-l citeasca pe Pavel prin ochelarii mesajului lui Isus despre Împărăţie.
Problema unităţii şi diversităţii Noului Testament sau, în particular, a diferenţei dintre mesajul lui Isus şi cel al lui Pavel este binecunoscută în lumea academică a studiilor biblice, nefiind deloc una simplă. Teologia liberală germană începând cu F.C. Baur, iar apoi Harnack, Wrede, Bultmann, Bauer a subliniat discontinuitatea mesajului teologic în detrimentul unităţii. Diferite explicaţii au fost date în sprijinul acestei poziţii, una dintre cele mai extreme fiind că Pavel a schimbat mesajul lui Isus sub influenţa filosofiei grecesti şi a religiilor de mistere, erijându-se în fondator de facto al credinţei creştine. Cu toate că majoritatea ideilor lui Baur a fost contestată mai târziu, scepticismul în ce priveşte unitatea a Noului Testament se regăseşte şi astăzi din plin în lumea teologică.
La celălalt pol se situează o teologie biblică conservatoare în care unitatea mesajului biblic este dedusă de sus în jos, pe baza unei anumite înţelegeri a inspiraţiei divine. Întreg canonul Noului Testament este inspirat de Dumnezeu, deci nu pot exista diferenţe reale (în sensul de contradicţii) între conţinutul diferitelor scrieri iar mesajul teologic trebuie să fie unitar. Asa-numitele “diferenţe” dintre gândirea lui Isus şi cea a lui Pavel sunt superficiale, la nivel lingvistic, datorate mai ales schimbării de context istoric şi cultural. Tendinţa în această abordare este de a armoniza diferenţele sau chiar a spune că ele nu există.
Cum este percepută problema unităţii astăzi, în lumea evanghelică? În mod dramatic, spune McKnight. “Evangelicalism is facing a crisis about the relationship of Jesus to Paul, and many today are choosing sides”. Soluţia pe care o propune este o centrare a evangheliei nu pe “îndreptăţire” si nici pe “împărăţie”, ci pe cristologie, aşa cum este cuprinsă de Pavel in 1 Corinteni capitolul 15: O declaraţie despre Isus Cristos – cine este El şi ce a făcut pentru noi.
Evanghelia este “the saving story of Jesus that completes Israel’s story”. Observaţi aici concepte şi expresii împrumutate din critica narativă: naraţiuni/povestiri (stories) care se completează una pe cealaltă. Limbajul lui McKnight se aseamană cu cel în care N.T. Wright descrie persoana şi lucrarea lui Isus din Nazaret, “cel istoric”.
În consecinţa, este inutil să întrebăm de ce Pavel nu se referă la Împărăţie în teologia sa. Pavel l-a predicat pe Cristos explicând persoana şi lucrarea Sa, folosind şi dezvoltând apoi concepte precum îndreptăţire, răscumpărare, înnoire.
În mod similar, nu are sens să întrebăm de ce mesajul lui Isus din evanghelii nu se referă explicit la îndreptăţirea prin credinţă. “Jesus preached himself as the completion of Israel’s story”. McKnight face aluzie aici nu doar la predicarea prin cuvinte, ci şi la praxisul, acţiunile simbolice ale Domnului. Citind evangheliile suntem conduşi în mod constant spre întrebarea: Cine ziceţi voi că sunt Eu?
Ei bine, Iosif Ţon spune că nu este de acord cu această soluţie, ci doar cu descrierea problemei aşa cum este prezentată de Scot McKnight. Care este soluţia fratelui Ţon? Ni se promite că o să aflăm în episoadele următoare din seria dezvăluirilor…
(după Maleahi 1:2-3)
Nu intenţionam să scriu pe subiectul Iosif Ţon – străjerii pentru simplul motiv că m-a speriat ritmul nebunesc şi, mai ales, traiectoria discuţiilor. Aceasta pe lângă faptul că în ultimele luni am găsit tot mai puţin timp pentru citit şi scris.
Zilele trecute însă, am primit de la un prieten ultimul număr din Christianity Today având ca editorial articolul lui Scot McKnight despre diferenţa între teologia Apostolului Pavel şi învăţătura Domnului Isus aşa cum este prezentată în evanghelii. Iar după câteva zile, peste ce dau? O nouă scrisoare a fratelui Ţon în care citează abundent din articolul lui McKnight, ca o explicaţie la şiftul teologic pe care l-a experimentat în ultimul timp. Am rămas cu gura căscată, vorba ceea.
Pe Scot l-am auzit vorbind în toamna trecută la Willow Creek Community Church din Epistola lui Iacov. Este un biblist recunoscut în studiul evangheliilor şi al Noul Testament în general, articulat în argumentare, atent la detalii şi dispus să atace întrebări incomode despre credinţă. Deschiderea către cultura postmodernă /mişcarea emergentă şi talentul mânuirii condeiului i-au adus faima în rândul tinerilor (şi nu numai), jurnalul său online – “Jesus Creed” – fiind unul dintre cele mai frecventate bloguri evanghelice de limbă engleză.
În articolul din CT, McKnight porneşte de la observaţia că în majoritatea bisericilor evanghelice “vestea bună” este definită în categorii pauline, de regulă îndreptăţirea prin credinţă, în timp ce mesajul lui Isus despre sosirea şi condiţiile intrării în Împărăţia lui Dumnezeu este fie neglijat fie reinterpretat prin prisma teologiei lui Pavel. Scot menţionează şi cazul opus, din propria-i experienţă când, descoperind farmecul evangheliilor în perioada studiilor, a ajuns să-l citeasca pe Pavel prin ochelarii mesajului lui Isus despre Împărăţie.
Problema unităţii şi diversităţii Noului Testament sau, în particular, a diferenţei dintre mesajul lui Isus şi cel al lui Pavel este binecunoscută în lumea academică a studiilor biblice, nefiind deloc una simplă. Teologia liberală germană începând cu F.C. Baur, iar apoi Harnack, Wrede, Bultmann, Bauer a subliniat discontinuitatea mesajului teologic în detrimentul unităţii. Diferite explicaţii au fost date în sprijinul acestei poziţii, una dintre cele mai extreme fiind că Pavel a schimbat mesajul lui Isus sub influenţa filosofiei grecesti şi a religiilor de mistere, erijându-se în fondator de facto al credinţei creştine. Cu toate că majoritatea ideilor lui Baur a fost contestată mai târziu, scepticismul în ce priveşte unitatea a Noului Testament se regăseşte şi astăzi din plin în lumea teologică.
La celălalt pol se situează o teologie biblică conservatoare în care unitatea mesajului biblic este dedusă de sus în jos, pe baza unei anumite înţelegeri a inspiraţiei divine. Întreg canonul Noului Testament este inspirat de Dumnezeu, deci nu pot exista diferenţe reale (în sensul de contradicţii) între conţinutul diferitelor scrieri iar mesajul teologic trebuie să fie unitar. Asa-numitele “diferenţe” dintre gândirea lui Isus şi cea a lui Pavel sunt superficiale, la nivel lingvistic, datorate mai ales schimbării de context istoric şi cultural. Tendinţa în această abordare este de a armoniza diferenţele sau chiar a spune că ele nu există.
Cum este percepută problema unităţii astăzi, în lumea evanghelică? În mod dramatic, spune McKnight. “Evangelicalism is facing a crisis about the relationship of Jesus to Paul, and many today are choosing sides”. Soluţia pe care o propune este o centrare a evangheliei nu pe “îndreptăţire” si nici pe “împărăţie”, ci pe cristologie, aşa cum este cuprinsă de Pavel in 1 Corinteni capitolul 15: O declaraţie despre Isus Cristos – cine este El şi ce a făcut pentru noi.
Evanghelia este “the saving story of Jesus that completes Israel’s story”. Observaţi aici concepte şi expresii împrumutate din critica narativă: naraţiuni/povestiri (stories) care se completează una pe cealaltă. Limbajul lui McKnight se aseamană cu cel în care N.T. Wright descrie persoana şi lucrarea lui Isus din Nazaret, “cel istoric”.
În consecinţa, este inutil să întrebăm de ce Pavel nu se referă la Împărăţie în teologia sa. Pavel l-a predicat pe Cristos explicând persoana şi lucrarea Sa, folosind şi dezvoltând apoi concepte precum îndreptăţire, răscumpărare, înnoire.
În mod similar, nu are sens să întrebăm de ce mesajul lui Isus din evanghelii nu se referă explicit la îndreptăţirea prin credinţă. “Jesus preached himself as the completion of Israel’s story”. McKnight face aluzie aici nu doar la predicarea prin cuvinte, ci şi la praxisul, acţiunile simbolice ale Domnului. Citind evangheliile suntem conduşi în mod constant spre întrebarea: Cine ziceţi voi că sunt Eu?
Ei bine, Iosif Ţon spune că nu este de acord cu această soluţie, ci doar cu descrierea problemei aşa cum este prezentată de Scot McKnight. Care este soluţia fratelui Ţon? Ni se promite că o să aflăm în episoadele următoare din seria dezvăluirilor…
O colapsare în teoria lui Baur & Co? Cel mai probabil că nu.
O abordare folosind elemente de teologie narativă? Ar fi surprinzător, dar nu cred.
O armonizare bazată pe etica Impărăţiei (bunătate, etc)? Foarte posibil.
O colapsare în teoria lui Baur & Co? Cel mai probabil că nu.
O abordare folosind elemente de teologie narativă? Ar fi surprinzător, dar nu cred.
O armonizare bazată pe etica Impărăţiei (bunătate, etc)? Foarte posibil.
odiseea credinţei 
ianuarie 5, 2011 at 3:14 am
Am citit si eu primul episod al clarificarilor. Le astept pe urmatoarele. Oricum, discutia este un fel de „in house debate” si abordeaza chestiuni de profunzime si finete teologica. Nu cred ca, cel putin pana acum, graba de a-l trimite pe Ton in coltul ereticilor, se justifica…afara doar de alte interese decat cele pur teologice.
ianuarie 5, 2011 at 7:09 pm
Din pacate afuriseala e mai la indemana decat argumentarea… Sper ca pana la urma sa iasa ceva smantana din atata lapte (dez)batut.
ianuarie 6, 2011 at 3:45 am
[…] Totuşi, am iubit pe Isus şi am urât pe Pavel… from odiseea credinţei » I Surrender All (1896) by mcosma […]
ianuarie 6, 2011 at 7:37 am
[…] Capcana …. pentru baptisti…, penticostali…, si …. altii (petricamoisuc) 28. Totuşi, am iubit pe Isus şi am urât pe Pavel… (odiseeacredintei) 29. Scuzele lui Marius Cruceru – un pas spre normalitate. Aşteptăm şi […]
octombrie 11, 2018 at 11:22 pm
[…] https://odiseeacredintei.wordpress.com/2011/01/04/totusi-am-iubit-pe-isus-si-am-urat-pe-pavel%E2%80%A… […]