Descoperit în gropa de gunoi de la Oxyrhynchus în Egiptul de Jos, papirusul (P. Oxy. XV 1786) a fost publicat în anul 1922 şi este păstrat la Biblioteca Sackler din Oxford.

Fragmentul conţine cel mai vechi imn creştin care păstrează, alături de textul în limba greacă, şi o notaţie muzicală primitivă. A fost datat către sfârşitul secolului al 3-lea d. Hr.

Cântarea şi imnurile au fost parte integrantă a închinării încă de la începuturile creştinismului. Acest fapt a fost remarcat chiar de către cei străini de credinţa creştină.

Într-una din scrisorile sale către împăratul Traian, Pliniu cel Tânar – guvernator al provinciei romane Pontus-Bithynia la Marea Neagră între anii 111-113 d. Hr. – aminteşte de refuzul creştinilor de a se lepăda de Cristos (Christo male dicere) atunci când erau târâţi la judecată şi de obiceiul acestora de a se întâlni cu regularitate înainte de răsăritul soarelui şi de a cânta un imn lui Cristos ca unui dumnezeu (carmenque Christo quasi deo dicere secum invincem). [*]

Textul imnului este fragmentar, existând mai multe variante reconstructive. Versiunea de mai jos este interpretată de Gregorio Paniagua şi Atrium Musicae de Madrid.

[…] Să fie tăcere

Stelele să-şi ascundă strălucirea,

Vântul şi râurile zgomotoase să tacă;

Şi, în timp ce înălţăm un imn Tatalui, Fiului şi Sfântului Duh,

Toate puterile lumii să răspundă “Amin, Amin”

Imperiu, laudă-L întotdeauna!

Şi glorie fie lui Dumnezeu, singurul dătător al lucrurilor bune,

Amin, Amin.

HT:  Mark Goodacre

[*] Cartea a 10-a, scrisoarea 96. Trad. M. Schuster preluată de
W. den Boer în Scriptorum Paganorum I-IV Saec. de Christianis Testimonia
(Textus Minores 2; rev.ed.; Leiden:Brill,1965)