Weekendul trecut, în timp ce citeam în Christianity Today un articol interesant (şi incitant) despre teologia Apostolului Pavel, am descoperit un citat din John Stott.

Stott — un nume definitoriu pentru ce înseamnă astăzi mişcarea evanghelică — a păşit peste Râu săptămâna trecută ca să fie împreună cu Cristos, înaintea căruia a aşternut , de la bun început, întreaga sa viaţă.

În citatul din CT, Stott identifică neglijarea aspectului comunitar al vieţii creştine şi, totodată, rămânerea la dimensiunea individuală a mântuirii drept una dintre deficienţele (în original, blind spots) esenţiale ale evanghelicilor.

Ascultaţi ce spune, cu voce blândă, dar hotărâtă, “unchiul John” (Noua societate a lui Dumnezeu, trad. SMR, 1979, Wheaton IL, Prefaţa autorului):

Una dintre principalele noastre deficienţe evanghelice este neglijarea importanţei centrale a Bisericii. Noi tindem să proclamăm mîntuirea individuală fără a trece apoi la comunitatea mîntuită. Noi punem accentul pe faptul că Isus Cristos a murit pentru noi “ca să ne răscumpere de orice fărădelege” şi nu accentuăm faptul că El a murit ca “să-Şi curăţească un popor care să fie al Lui”. Noi ne considerăm mai mult ”creştini” decît “oameni ai bisericii” şi mesajul nostru este mai mult vestea bună cu privire la o viaţă nouă, decît vestea bună cu privire la o societate nouă. Nimeni, după ce a citit cu atenţie Epistola lui Pavel către efeseni, nu poate susţine concepţia unei Evanghelii private.