S-ar putea crede că critica lui Schweitzer a pus cruce căutărilor după Historical Jesus. Ceea ce s-a şi întâmplat, oarecum: pentru o bună parte a secolului XX – până după al doilea război mondial – interesul pentru investigaţia persoanei istorice a lui Isus a scăzut aşa de mult încât această perioadă a fost numită No Quest.

Dar începând cu Ernst Käsemann (1953), cercetările au fost reluate sub umbrela Noului Quest. Mare parte din investigatori au pornit (şi au rămas) pe linia lui Wrede, incluzând scandalosul grup din anii ‘90, The Jesus Seminary. Dar nu toţi.

În 1973, Tom Wright foloseste expresia Al 3-lea Quest pentru a identifica o direcţie începută cu câţiva ani mai repede şi care era în continuitate cu cea definită de Schweitzer: Isus văzut în contextul escatologic iudaic.

Mai mulţi istorici si teologi s-au regăsit în ideile acestui Quest, printre aceştia fiind Ben Meyer, A.E. Harvey, Geza Vermes, Maurice Casey, E.P. Sanders, James Dunn, John P. Meier, Ben Witherington III şi, binenţeles, N.T. Wright. Nu toţi au exact aceeaşi direcţie – Schweitzerstrasse, dar pot fi consideraţi ca folosind măcar aceeaşi “autostrada” – Schweitzerbahn.

Optimism sau scepticism istoric ?

Nu toţi cercetătorii sunt de acord cu Quest-ul, mai ales după ce au văzut în ce direcţii stranii (puţin spus) a luat-o acest studiu în trecut.

În 1892, cu câţiva ani înainte de publicarea lucrărilor lui Wrede şi Schweitzer, un alt teolog german, Martin Kähler scrie o carte extrem de critică la adresa raţionalismului excesiv al Vechiului Quest, cu titlul Aşa-numitul Isus al istoriei şi Cristos cel biblic (în original: Der sogenannte historische Jesus und der geschichtliche, biblische Christus). Ideea principală este că încercările anterioare de reconstituire istorică a lui Isus din Nazaret au falimentat, fiind simple elucubraţii raţionaliste care s-au îndepărtat de portretul adevăratului Isus: Cristos cel prezentat de Evanghelii, proclamat de catre apostoli şi, în prezent, adorat de Biserică.

Din perspectiva lui Kähler, este imposibil să reconstruim biografia lui Isus folosind strict instrumentele studiului istoric. Aceasta deoarece kerygma, proclamarea despre Isus din Evanghelii, este întreţesută cu naraţiunea aşa de mult încât nu putem vorbi despre un Isus ne-supranatural, “al istoriei”. Ceea ce contează pentru Biserică este istoria văzută ca semnificaţie (Geschichte – interpretarea faptelor), nu istoria ca eveniment (Historie – ce s-a întamplat de fapt). Astfel, pentru cei credincioşi, “Isus cel al istoriei” si “Cristos cel al credinţei” sunt una şi aceeaşi persoană.

Ca o ironie a faptului, Rudolf Bultmann – unul dintre cei mai influenţi teologi ai secolului XX şi reprezentant de cinste al perioadei No Quest – porneşte de la ideile lui Kähler pentru a ajunge la o dihotomie între “Isus cel al istoriei” şi “Cristos cel al credinţei”.

În zilele noastre, gândirea lui Kähler este probabil cel mai bine reprezentată de către teologul şi biblistul catolic Luke Timothy Johnson, care în critica sa adresată grupului Jesus Seminary (The Real Jesus, 1996), respinge categoric legitimitatea investigaţiei istorice a persoanei lui Isus.

Pe aceeaşi linie de argumentare merge şi renumitul pastor american John Piper (What Jesus Demands From the World, 2006), un critic reformat neobosit al lui N.T. Wright, mai ales în ce priveşte ideile Noii Pespective asupra lui Pavel.

Critica lui Kähler şi Schweitzer adresată celor din Vechiul Quest i-a făcut pe mulţi să-şi piardă încrederea în utilitatea ştiintei istorice pentru recuperarea lumii pierdute a secolului I. Mai mult, puţinătatea şi natura fragmentară a izvoarelor istorice din primul secol au adăugat la acest scepticism.

Tom Wright este, însă, un optimist. Chiar dacă nu avem informaţia completă, chiar dacă mulţi au “luat-o pe ulei”, chiar dacă acest efort comportă riscuri pentru cercetătorul contemporan, se merită să încercăm să aflăm cât mai multe despre gândirea lumii în care a trăit şi predicat Isus din Nazaret, şi binenţeles despre El.

Anunțuri